Leapşă, autori contemporani

1 Mai

Circulă de ceva vreme prin blogosferă, o leapșă. Ideea de bază a exercițiului este de a răspunde la zece întrebări legate de cărțile şi autorii literaturii autohtone contemporane. Articole pe temă pot fi citite pe mai multe bloguri, precum aici, aici, aici, aici sau aici. Mi-a plăcut ideea aşa de mult că am preluat-o. Nu pentru că aş avea ceva de spus, dar simt nevoia să mă exprim (aici vine un zâmbet).

1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?

Vag îmi amintesc cine sau care a fost, dar pe la începutul ultimei decade a mileniului trecut, vie îmi pare Eduard JuristSubiecte de conversație sau Patrula spaţială de Cicerone Sbanţu. Dar, prima carte pe care am citit-o vreodată este Poveşti şi povestiri de Ion Creangă.

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?

Sigur, sigur nu aş putea spune. Dar am toate cărţile lui Florentin Haidamac şi aproape toate a lui Sergiu Someşan. Dacă ar fi să spun ce autor român e cel mai citit de către mine, fără a deţine neapărat volumele lui, clar este Pavel Coruţ.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane?

Aici nu înțeleg la ce se referă întrebarea… autori sau personaje. Aşa că voi evita, diplomatic, un răspuns. Partea cu diplomația e la începutul răspunsului.

4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?

Sincer, nu mi-aş pune viaţa în mâinile nimănui. Fictiv sau real. Cred că în mâinele naratorului, după ce-mi voi fi scris autobiografia.

5. Fantasy sau romance românesc?

Amândouă, în funcţie de stare. Dacă ar fi să aleg decisiv, având pistolul la tâmplă, aş răspunde fantasy, deşi este mai slăbuţ decât romance-ul românesc. Părere personală.

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?

Dacă aş fi snob, aş alege cărţi româneşti şi numele personajelor străine. Dar cum sunt pe jumătate snob şi restul ipocrit, prefer o reţetă de bun simţ, în funcţie de ce tratează şi cum e construită lucrarea.

7. Eroina preferată?

Laura din Fier Vechi de George Lazăr.

8. Ultima carte românească citită?

Sub steaua inflaroşie de Alexandru Lamba.

9. Care este ultima carte semnată de un autor român pe care ți-ai propus să o citești?

Aş glumi puţin şi aş spune Urletul sufletului de George Sauciuc, dar am citit-o deja şi mi-am dat autograf pe fiecare foaie. dar nu glumesc, aşa că vă arăt o fotografie (recunoașteți autorul şi cărțile):

mitoceanu_carti

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani?

Făceţi-mă să scot banii pentru produsele voastre!

2 Responses to “Leapşă, autori contemporani”

  1. illusion 2 mai 2017 at 17:00 #

    Interesante răspunsuri, cu unii din autorii menționați sunt și eu familiarizată, pe ceilalți i-am notat și o să îi caut prin librării (inclusiv pe dumneavoastră).
    P.S. Mulțumesc pentru menționare!

    • George Sauciuc 2 mai 2017 at 19:24 #

      mulţumesc că mi-ai trecut pragul!
      PS: am notat cele a căror răspunsuri mi-au plăcut

Leave a Reply to illusion

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers:

%d bloggers like this: