Category Archives: Pe scurt

Franța

Sagy on France

Odată cu prima zi de Crăciun (pe vechi), mi-am început călătoria pe meleagurile care l-au dat pe Jules Verne, Charles Baudelaire, Henri Charrière și alții. Să nu înțelegeți greșit, nu am venit la specializare ci la rupt spatele pe șantiere într-o regiune a Hexagonului. Măcar la ceva care mă pricep.

Abia aștept să îmbrățișez experiența franceză. Vă țin la curent… sau nu!

Clubul SF&F

George Sauciuc

Asta este titulatura rubricii pe care o țin în cotidianul sucevean Crai Nou, prin bunăvoința directorului ziarului, poetul Liviu D. Clement.

Pe lângă știrile din fandomul național, mi-am propus, în această rubrică, să urmăresc îndeaproape, fenomenul local al ficțiunii speculative.

Până în prezent, în rubrică sunt șase articole. Poate, după ce se adună câteva, voi scoate o carte. De ce nu?!

În cazul în care, din diferite motive, nu ați citit articolele pe print, vă dau legăturile spre varianta on-line a cotidianului, și pentru fiecare rubrică în parte.

Studenta nevorbită se face citită, articolul de debut al rubricii. Am vorbit despre volumul de debut al Adinei Ailoaiei (nr. 8427/13 ianuarie 2021, pagina 11). Ultima aventură a lui Făt-Frumos (nr. 8441/2 februarie 2021, pagina 11) este articolul unde l-am prezentat pe scriitorul Ciprian Mitoceanu, și viitorul lui roman. Despre clubul care mi-a făcut intrarea în fandomul românesc, Cygnus-Quasar, am făcut o prezentare în articolul Cygnus-Quasar şi aleea amintirilor (nr. 8453/16 februarie 2021, pagina 11). Cum în Gazeta SF se anunțase noua ediție a premiilor Colin, am prezentat cititorilor cotidianului Crai Nou, premiul Colin și celelalte pe care le consider importante la nivel național, în articolul Spre gloria literară prin premii – Vladimir Colin (nr. 8457/24 februarie 2021, pagina 11). Un articol special i-am dedicat cărții Imaginarium – O istorie tematică a literaturii SF de Aurel Căreșel (Editura Pavcon, Bucureşti, 2019), în articolul Imaginarium – spre înţelegerea ficţiunii speculative (nr. 8472/17 martie 2021, pagina 11). Un articol de prezentare a autorilor suceveni, în articolul Creatori suceveni de fantastică – câteva medalioane (nr. 8475/22 martie 2021, pagina 11).

Mulțumesc redacției Crai Nou pentru oportunitate și cititorilor!

Clubul SF&F

Azi, 13 ianuarie, în cotidianul Crai Nou, am început rubrica permanentă, bilunară, Clubul SF&F.

Voi încerca în cadrul acestei rubrici o radiografiere a fandomului românesc, prin ochii unui provincial. Rubrica a debutat printr-o analiză a volumului tinerei autoare Adina Ailoaiei, Studenta nevorbită – Perspective în receptarea SF&F (editura Cygnus, 2019).

Doresc să mulțumesc pentru oportunitate directorului cotidianului, jurnalistul-poet Liviu D. Clement.

Membru SSB

11 ianuarie 2021 pentru mine va fi zi de sărbătoare. Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB) a anunțat în cadrul unei ședințe, validarea de noi membri. Alături de mine au intrat în rândurile SSB: Emanuel Iavorenciuc, Lucian Ioniță, Constantin Târziu, Gabriel Cheroiu, Niculai Strugariu, Elena Pintilei și Sebastian Cătănoiu.

Am avut o stare de fericire interioară, asemenea unei realizări măreţe, acum mulţi ani în urmă, în 2011 când am fost acceptat în Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, deoarece pentru mine SRSFF şi SSB reprezintă mai mult decât dacă Academia Română sau Uniunea Scriitorilor din România.

Un articol detaliat despre SSB, despre în începuturi, vă recomand un articol scris de jurnalistul Ion Drăguşanul.

Mie nu-mi mai rămâne decât să mulțumesc comitetului de conducere al Societății Scriitorilor Bucovineni, format din Alexandru Ovidiu Vintilă, președinte; Cezar Straton, vicepreședinte; Paraschiva Abutnăriței, secretar.

Un an nou cu dorințe împlinite vă urez!

Pagină de wiki

George Sauciuc

Am pagină de wikipedia! Am intrat în rândul lumii.

Pe scurt #09

Literatură în epocă de restriște

Nu acesta este titlul, dar mi-a murit inspirația cum am început să tastez.

Voi rescrie articolul… Rămâneți sănătoși!

Pe scurt #08

compendiu

După cum am anunţat, ultimul număr din Gazeta SF a apărut. Ultimul, cel puțin în forma actuală.

Este posibil ca revista să (re)apară, dar sub altă filosofie şi pregătită de altcineva.

Îmi pare rău că nu am ajuns la numărul 100, dar, am realizat că nu are rost, atâta vreme cât există pe piață o revistă a cărei calitatea publicistică a fost la un nivel ridicat, superior celorlalte publicații de gen. Nu are rost atâta vreme cât sunt entități care refuză alte voci decât cele agreate de reprezentații organizației din care fac parte şi cu atât mai mut, inclusiv membrii lor.

Cum spuneam în editorial, nu am renunțat la vis. Doar că doresc să mă axez pe cariera academică şi să mă implic în revista CSF, unde fac parte din redacție.

Un veac de science-fiction românesc

De la stânga ladreapta. Eu, Ovidiu Petcu, Alexandru Mironov, Daniel Borgros. Sărbătorindu-mi ziua de naştere

De la stânga ladreapta. Eu, Ovidiu Petcu, Alexandru Mironov, Daniel Borgros şi Nicoleta Gabriela Lupaşcu. Sărbătorindu-mi ziua de naştere

În perioada 24 – 25 noiembrie a avut loc la Iaşi, în filiala „Ion Creangă ” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, Conferința națională, Vedere din mașina timpului: un veac de science-fiction românesc dedicat Centenarului României Mari și face parte din a XX-a ediție a Zilelor in memoriam Dan Merișca. Read more »

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: