Tag Archives: Crai Nou

Clubul SF&F

George Sauciuc

Asta este titulatura rubricii pe care o țin în cotidianul sucevean Crai Nou, prin bunăvoința directorului ziarului, poetul Liviu D. Clement.

Pe lângă știrile din fandomul național, mi-am propus, în această rubrică, să urmăresc îndeaproape, fenomenul local al ficțiunii speculative.

Până în prezent, în rubrică sunt șase articole. Poate, după ce se adună câteva, voi scoate o carte. De ce nu?!

În cazul în care, din diferite motive, nu ați citit articolele pe print, vă dau legăturile spre varianta on-line a cotidianului, și pentru fiecare rubrică în parte.

Studenta nevorbită se face citită, articolul de debut al rubricii. Am vorbit despre volumul de debut al Adinei Ailoaiei (nr. 8427/13 ianuarie 2021, pagina 11). Ultima aventură a lui Făt-Frumos (nr. 8441/2 februarie 2021, pagina 11) este articolul unde l-am prezentat pe scriitorul Ciprian Mitoceanu, și viitorul lui roman. Despre clubul care mi-a făcut intrarea în fandomul românesc, Cygnus-Quasar, am făcut o prezentare în articolul Cygnus-Quasar şi aleea amintirilor (nr. 8453/16 februarie 2021, pagina 11). Cum în Gazeta SF se anunțase noua ediție a premiilor Colin, am prezentat cititorilor cotidianului Crai Nou, premiul Colin și celelalte pe care le consider importante la nivel național, în articolul Spre gloria literară prin premii – Vladimir Colin (nr. 8457/24 februarie 2021, pagina 11). Un articol special i-am dedicat cărții Imaginarium – O istorie tematică a literaturii SF de Aurel Căreșel (Editura Pavcon, Bucureşti, 2019), în articolul Imaginarium – spre înţelegerea ficţiunii speculative (nr. 8472/17 martie 2021, pagina 11). Un articol de prezentare a autorilor suceveni, în articolul Creatori suceveni de fantastică – câteva medalioane (nr. 8475/22 martie 2021, pagina 11).

Mulțumesc redacției Crai Nou pentru oportunitate și cititorilor!

Clubul SF&F

Azi, 13 ianuarie, în cotidianul Crai Nou, am început rubrica permanentă, bilunară, Clubul SF&F.

Voi încerca în cadrul acestei rubrici o radiografiere a fandomului românesc, prin ochii unui provincial. Rubrica a debutat printr-o analiză a volumului tinerei autoare Adina Ailoaiei, Studenta nevorbită – Perspective în receptarea SF&F (editura Cygnus, 2019).

Doresc să mulțumesc pentru oportunitate directorului cotidianului, jurnalistul-poet Liviu D. Clement.

Cinci ani de CIL

De Ziua Copilului, în 2012 pornea aventura numită Clubul de Iniţiativă Literară, aka CIL. În principiu, noi fondatorii ( Ilinca Ioana Rusu, Florentin Haidamac, Constantin Horbovanu, Mircea Nanu – Muntean şi eu, adică George Sauciuc ) ne gândeam să facem un cenaclu dedicat prozei, pentru că celălalt cenaclu activ din Suceava (Cenaclu de Literatură şi Artă Tânără „Zidul de Hârtie”) era în special şi totalmente de poezie. Read more »

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: