De Ziua Copilului, în 2012 pornea aventura numită Clubul de Iniţiativă Literară, aka CIL. În principiu, noi fondatorii ( Ilinca Ioana Rusu, Florentin Haidamac, Constantin Horbovanu, Mircea Nanu – Muntean şi eu, adică George Sauciuc ) ne gândeam să facem un cenaclu dedicat prozei, pentru că celălalt cenaclu activ din Suceava (Cenaclu de Literatură şi Artă Tânără „Zidul de Hârtie”) era în special şi totalmente de poezie.
Când m-am apucat să scriu articolul de faţă, eram cuprins de o oarece melancolie, analizând lista titlurilor din colecţia Clubul de Inițiativă Literară (coordonator colecție Mircea Nanu-Muntean, editura Cygnus). Sunt patru volume de poezie, trei romane, două volume de povestiri/eseuri, asta ca volume de autor şi restul până la paisprezece volume sunt culegeri de povestiri şi poezie, cu autor colectiv. Paisprezece volume şi foarte mulţi autori, peste treizeci.
Vreme de cinci ani, ca şi club, am participat la târguri de carte şi festivaluri, am organizat două concursuri de proză scurtă, am organizat întâlniri Schimb de Cărţi, am organizat lansări de carte şi am fost luaţi parteneri la organizarea taberei de SF Ashpar. Mulţumim Academia de Aventură Pământul Viu. Nu mai menționez tonele de ședințe de cenaclu…
Pe 3 iunie, 2017 adică ac., ne-am întâlnit la o şedinţă aniversară. Frumos, elegant, cu patos cu lucrări… dar din păcate puţini. Foarte puţini faţă de nivelul aşteptărilor mele. Au lipsit foarte mulţi membri însemnaţi şi fondatori… probabil sclipirea şi focul iniţial s-a diminuat, probabil grupul s-a spcializat sau pur şi simplu nu mai are pentru ce exista.
Totuşi, dacă sâmbătă sunteţi prin Suceava, vă aştept la Observatorul Astronomic – Planetariu USV, la o lansare de carte. Ora 13. Volumul Bucăţi din mine de Mihai Iulian Verciuc. Sper că nu e cântecul de lebădă a CIL-ului.
0 Comments.