Tag Archives: Mircea Nanu-Muntean

Dragoste păcătoasă

Cristinel Vasilcău - Dragoste păcătoasă (ed. 1Print, 2020)

Anul în care am intrat, cu speranțe și cu dorințe de ameliorare a stării generale, mi-a adus, chiar de la început, câteva surprize plăcute. Prima, și care a contat enorm pentru vanitatea mea de creator de universuri din pana de scris, a fost cea de acceptare ca membru în Societatea Scriitorilor Bucovineni. Am mai spus-o și-o mai spun, înseamnă enorm pentru mine.

O altă surpriză plăcută, de data asta ca cititor, a fost să descopăr romanul Dragoste păcătoasă (1Print, 2020) al tânărului (ca scriitor) Cristinel Vasilcău. Două sute cinzeci și șapte de pagini în care autorul creionează, într-un univers imaginar, dar totuși aproape și localizabil, fără a modifica paradigma discursivă, eterna temă a iubirii. De data asta plecând de la axioma o fată iubea un băiat.

Ideea centrală a volumui este simplă. În perioada interbelică, în 1919, o văduvă se îndrăgostește de preotul satului (așezarea imaginată undeva pe lângă Hârlău), căsătorit. De asemenea preotului începe să nutrească la rându-i sentimente față de Safta lu’ Pogonete, eroina romanului. Discursul literar al acțiunii este de cele mai multe ori cel așteptat, dar surprinde prin dezvoltarea interioară a personajului feminin principal, care în cele din urmă, deși autorul lasă un final deschis al acțiunii, se complace într-o formă de mimetism social. În ciuda unor mici stângacii de discurs, scuzabile acceptând faptul că romanul este un debut al autorului, romanul Dragoste păcătoasă merită citit.

O particularitate aleasă intenționat de către autor, este folosirea graiului moldovenesc, piperat cu arhaisme și accente ardelenești. Tehnica nu este nouă, și a fost îmbrățișată de mai mulți autori suceveni precum Grațiela Țurțu (romanul Rădăcini (Cygnus, 2018) se apropie de Dragoste păcătoasă ca formă și limbaj, îndepărtându-se prin accentul autobiografic și poziționare temporară în contemporanitate), Gabriela Teișanu (povestirea Cât a fost vara de lungă) , Mariana Bilic (povestirea Anița), Ovidiu Donisă (povestirea Povesti di povești) – toate povestirile date ca exemplu fac parte din volumul colectiv HB-Scrisuri II – O antologie a Clubului de Inițiativă Literară (Cygnus, 2015) – , sau romanul La crîșma lu’ Ilie – zburătăcind prin multivers (Cygnus, 2017) de Mircea Nanu – Muntean.

Personal sper ca tânărul autor, pensionat între timp, Cristinel Vasilcău să continue a pune pana pe foaie în slujba literaturii, își va eleva scriitura (lucru care vine odată cu munca) și poate îl voi întâlni la activitățile organizate de instituțiile culturii scrise și, de ce nu, la acțiunile organizate de Clubul de Inițiativă Literară.

Pe scurt #08

Cinci ani de CIL

De Ziua Copilului, în 2012 pornea aventura numită Clubul de Iniţiativă Literară, aka CIL. În principiu, noi fondatorii ( Ilinca Ioana Rusu, Florentin Haidamac, Constantin Horbovanu, Mircea Nanu – Muntean şi eu, adică George Sauciuc ) ne gândeam să facem un cenaclu dedicat prozei, pentru că celălalt cenaclu activ din Suceava (Cenaclu de Literatură şi Artă Tânără „Zidul de Hârtie”) era în special şi totalmente de poezie. Read more »

#ff4

Final FrontierLa finalul lunii, 28-29 martie 2015, în  Nexus Gamers Club  situat pe  b-dul. Elisabeta nr. 37, vis-a-vis de Hotel Cișmigiu (în București, să nu fie vorbe), are loc cel de-a patra ediție a Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy. Manifestarea este organizată de către Bookblog.ro, adică tot acei care au site-ul ăla tare de recenzii de cărți şi tot cei care au inițiat proiectul național Schimb de Cărţi. Read more »

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: