Debut, debuturi – part 5/n

Următorul debutant cronologic este Florentin Ionuţ HaidamacBăiatul  acesta mă intrigă. Serios. Vă avertizez din start că voi fi subiectiv. Îmi amintesc, după lansarea primului număr am primit un e-mail cu un text. Se dorea a fi roman. Mi-a plăcut ideea din spatele povestirii. Avea multe carenţe de gramatică şi logică a frazei. Nu a fost publicat în numărul 2/ianuarie 2012 ci în numărul 3/februarie 2012, alături de debutul domnişoarei  Aminah-Brînduşa Tănasă.

Am primit pe adresa de de poştă electronică un mesaj să-i spunem războinic. Finuţ, cum mă ştiţi, am dat o explicaţie de Doamne Ajută, şi m-am apucat de text. Faptul că m-au luat durerile de cap, se poate vedea şi pe blogul recenzentului Mircea Coman. Mă aşteptam să fie dărâmat de cronică. V-aţi găsit. A început să-şi amelioreze stilul, ideile, sciitura încât, personal (şi nu-s singurul), am rămas uimit (şi aproape invidios) de evoluţia domnului doctor.

Creşterea i-a adus un premiu acordat de Clubul SF „Cygnus-Quasar” Suceava cu ocazia manifestării Dialogul Genurilor Literare, pentru debut în Gazeta SF şi o bună evoluţie. Mai mult decât meritat. Alături de Cătălina Fometici, Florentin Haidamac este unul dintre cele mai bune debuturi ale Gazetei.

A intrat în atenţia publicului cu articolul Hegemonia Gazetei SF, articol ce a creeat un tsunami. A avut inteligenţa de a creea un blog care, după spusele lui, a depăşit zece mii de vizitatori în mai puţin de cinci luni. Acolo veţi putea găsi lucrările lui literare.

Acuma, trecând la istorie, personal ne-am întâlnit la o Discotecă de altădată. Culmea că îi ştiam părinţii, casa, fratele chiar şi locul unde lucrează, aveam o tonă de prieteni comuni, dar personal l-am întâlnit hăt târziu, din greşeală.

Ulterior s-a implicat în activităţile literare din urbea noastră, cea de toate zilele, Suceava. A început să frecventeze singurul cenaclu existent atunci, şedinţele Clubului SF „Cygnus-Quasar” – Suceava. Ne-am implicat în câteva proiecte comune. Mai bine zis, m-am alăturat lui căreia cu greu pot face faţă… Exemple? Clubul de Iniţiativă LiterarăConcursul de proză scurtă CILout&write – Scoate proza din sertar fiind cele mai explozive.

Sincer, abia îi aştept debutul pe hârtie şi îi urez mult succes! Să nu-şi piardă entuziasmul!

Staţi aproape, urmează Bianca Maria Stanciu.

  1. Il consider pe Florin Haidamac a fi unul dintre cele mai valoroase castiguri nu ale Gazetei SF, ci ale literaturii romane contemporane, in primul rand (dar nu numai) datorita activitatii intense de promovare pe care o desfasoara cu atata dedicatie. Va felicit pt cooptarea lui in echipa Gazeta SF si ii doresc succes meritat pe toate planurile, inclusiv, bineinteles, pe cel scriitoricesc, unde de asemenea face o treaba foarte buna.
    Spor si bafta!

  2. Maestre, cred că ar fi trebuit să-mi trimiteţi înainte articolul, să-l periez puţin 😛 Sunt două verbe greşit conjugate care-mi sar în ochi. Defect profesional…

    • Ca veni vorba, Alexandru, felicitari pt noul succes la concursul de literatura si succes in continuare!

    • Ms! Viteza, noaptea şi vinul – bată-l vinul! (pardon, bată-l vina).
      Din „păcate” pentru mine, Mircea e muult mai aproape şi am primit „urecheala” necesară înainte să-ţi citesc comentariul.
      Mulţumesc frumos!

      Apropo, FELICITĂRI pentru concursul care s-a desfăşurat sub egida USR. Îţi ţin pumnii pentru finală (Ţi-i dau după 😉 )

  3. Lansare în Suceava | Dispensarul SF: Povestiri şi eseuri - pingback on 15 martie 2013 at 23:51

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackbacks and Pingbacks:

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: